Teo Sunny

Umbra nopții… (Partea I)

Posted on: 01/25/2013

Inspirat din evenimente reale.
 
 

După cum toată lumea știe, seara e cea mai bună prietenă a tinerilor. E clar și înțeles că dacă ai un prieten, cel mai bun prieten, ești tentat seara să ieși la o plimbare, căci ziua a fost lungă și plină de evenimente.

Cazul nostru, aparent, e unul normal. Aparent normal! În fine, ceea ce avem pentru început este: doi oameni. De fapt, doi cei mai buni prieteni. Stranie și neînțeleasă prietenie pentru unii, dar nu despre asta e vorba…

Afară sta o seară liniștită de iarnă, pe când în casă spiritul pregătirii temelor zbuciuma atmosfera. Capul copilei parcă nu mai reacționa normal la informația primită. Hotărî să facă o pauză. Își chemă bunul prieten la plimbare. Îl aștepta. Așteptarea devenise prea lungă, deci hotărî să iasă afară. Era frig. Vre-o câțiva fulgi mărunți acoperi pământul, creând un aer miraculos. Gerul, deși slăbuț, pișca mânuțele. Vica a decis să alerge puțin. Nu e mare treabă să alergi, mai ales că oasele ei erau grele de atâta iarnă, se pare că îmbătrânise cu sute de ani în doar câteva luni. Își aminti de vară. Era aproape de miezul nopții. Pe uliță nici o suflare, doar Vica – alergând. Brusc, uniformitatea mișcărilor sale se pierdu. În urechile ei domnea un sunet straniu, un sunet ce parcă o speria și o făcea mereu să privească în urmă. Mașinile, cu tot cu șoferii lor se pare că înnebunise  și zburau pe asfaltul puțin înghețat. Posibil că făceau o întrecere. Acestea o speriau. Parcă veneau în urma ei. Fiece pas al fetei era supravegheat. Frica o urmărea. Ah, frica de frică… nimic mai amenințător nu poate fi! Timpul se opri în loc. Spațiul amorțise, se pierdu în neființă. A rămas doar ea, doar ea și frica, față în față. Și prietenul, dragul ei prieten… Nu mai venia, iar ea tot alerga…

Un sunet straniu. Un sms salvator. Salvator doar la prima vedere. Acesta demonstra existența timpului: ”o secundă”. Ce-o fi însemnând asta? O secundă… Era un semn. Dar ce semn? Vica privi iar în jur. Nimic nu s-a schimbat, aceeași liniște veșnică plutea în văzduh. Și-a continuat drumul, alergând. La momentul cârniturii drumului: apăru. Apăru o siluetă. Era atât de neagră… Ea încetini. Voia să se apropie, dar inima i se făcu ghem. Și dacă nu era el… Și dacă era o simplă vedenie… Gândurile fetei erau încâlcite. Sentimentul inexistenței, inexistenței propriei persoane o afectase prea mult. Poate că totul era ireal. Poate că fata dormea în acel moment în pătucul său călduț, sau poate ea era cu totul alt cineva, sau poate chiar nu era. Parcă se opri, dar parcă încerca cârnitura cu picioarele. Aștepta o reacție de la pata întunecată din fața sa. Dar umbra era și ea speriată. Într-un sfârșit, reacția veni, de la ambii în același moment. Ah, câtă ușurare simți atunci sufletul copilei! Era el! Bunul și dragul ei prieten salvator. Din păcate, ăsta nu era sfârșitul, nici pe departe, era doar un început pentru ceea ce urma… Iar ceea ce urma semăna cu un film horror exagerat!

by Teo

To be continued…

Text: Teosunny

Desen: Teosunny

 

 

 

 

Continuare:https://teosunny.wordpress.com/2013/01/27/umbra-noptii-partea-ii/

 

 

 

 

Anunțuri

3 răspunsuri to "Umbra nopții… (Partea I)"

Wonderfull!!!
Ciaoo 🙂
Claudio

[…] Umbra nopții… (Partea I) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Campanii susținute:

%d blogeri au apreciat asta: