Teo Sunny

Archive for Octombrie 2014

lumea-in-rozOamenii sunt creați astfel încât, adesea au așteptări… Așteptări de la alții sau de la propria persoană. Cert este că, adesea ei sunt dezamăgiți.

Chiar dacă de cele mai multe ori așteptările noastre sunt inconștiente, vine un moment în care ele ies la suprafață. De obicei, acest lucru se întâmplă când frumoasa poveste în care ne-am imaginat că trăim se ruinează. Atunci suntem nemulțumiți de tot ce ne înconjoară, de ce facem și cum facem, precum și de ce și cum fac cei din jur.

*** Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

DSC_0133

Plai natal – gură de rai.

Moldovă… cu dealuri și câmpii, cu oameni binevoitori, dar din ce în ce mai puțini…

Un cer senin, un soare mândru, o adiere dulce, un pământ ce îți poate lecui orice boală, atât trupească cât și sufletească.

Omului îi este specific să facă rădăcini, precum unui copac sau să prindă aripi, asemeni unei păsări. La prima vedere am zice că noi, moldovenii ne-am transformat în păsări și am prins aripi, și lung ne-a fost zborul până în țările calde. La sute și mii de kilometri, peste mări și oceane, peste dealuri și văi ne-am făcut cuibușorul, dar am uitat să ne întoarcem și-acasă. Amintiți-vă de rândunele – ele pleacă, dar în fiece primăvară se întorc în cuibușorul Moldovei, unde dau viață viitorului – puișorilor săi. Citește restul acestei intrări »


Campanii susținute:

Cele mai bune articole și pagini