Teo Sunny

Archive for the ‘Artă+’ Category

Eu trăiesc sau visez…?

Totul pare așa ireal… Soarele s-a înnecat în mare, iar ultimile-i raze supraviețuitoare colorează cerul în roz… Marea respiră liniștit, miscându-și nările din valuri, iar munții din depărtare stau, ca de-obicei, neclintiți și-nfumurați…

Eu trăiesc sau visez? Sau poate sunt doar o fantomă ce nu și-a trăit visul pe pământ și acu a fost expulzată din cer și trimisă sa-și îndeplinească marea dorință – să trăiască pe malul mării?… Poate că la un moment dat, când dorința va fi pe deplin împlinită, fantoma, adică eu, mă voi contopi cu picăturile mării și mă voi evapora odată cu renașterea soarelui – înapoi la cer?

Privesc iar și iar eternitatea mării, apoi îmi îndrept ochii spre cerul care curge și… Ce sentiment ciudat mă-ncearcă, de parcă eu aș curge din cer… de parcă aș cădea în gol… Retrăiesc momentul expulzării , simt cum caaaad! Aș vrea să zic că zbor, dar nu zbor, pentru că direcția mea e în jos, stația mea finală e o prăpastie, e Pământ!

13262079_1087186564676536_1709387088_o Citește restul acestei intrări »

mm.JPGIntrând în odaia unei persoane, aceasta începe să-ți vorbească prin modul în care sunt amenajete lucrurile, prin culorile ei, prin obiectele ce se află acolo. Fiecare cameră are și ea, propria personalitate, sigur că dirijată de personalitatea proprietarului sau proprietarilor (dacă, spre exemplu, vorbim despre o cameră de cămin).  Citește restul acestei intrări »

 

CIMG9322

Anul care vine, 2016, conform zodiacului chinezesc, va fi anul maimuței de foc. Dacă e să ne cufundăm în horoscopul acestei zodii, energia acesteia ne stimulează creativitatea, puterea de a fi noi înşine, forţa afirmării  şi dă strălucire calităţilor care ne definesc, ne încurajează să ne emancipăm, să evoluăm. Citește restul acestei intrări »

Aceste trei desene (A4) ale mele, în mod inconștient, formează un cerc închis al transformării unei dragoste nereușite, iar și iar…

CIMG0028

Gingășie

Citește restul acestei intrări »

Loneliness

Posted on: 09/19/2014

Cât de des stați de vorbă cu sufletul vostru? Îi mai țineți minte vocea? Îi ascultați sfaturile ce vi le șoptește  în tăcerea singurătății sau ignorați acea voce ademenitoare în frica de a rămâne tete-a-tete cu propria persoană?

Singurătatea este inevitabilă atunci când stați de vorbă cu tăcerea…

desen

Loneliness

Desen: Teo Sunny, format A2.

După o lungă pauză, pensula iar a simţit nevoia gustului de acuarelă. Influenţată de luminoasele seri cu lună plină, din perioada Perseidelor, ea a schiţat uşor un dor, pictând.

Inspiraţia seriloe de vară

Inspiraţia serilor de vară

Pictură: Teo Sunny, format A3.

Lumina umbrei...

Lumina umbrei…

Coborâtă din norii dragostei, cu săgeata din inima lunii, plină de picăturile speranței, pășește cu greu – inspirația… Citește restul acestei intrări »


Campanii susținute:

Cele mai bune articole și pagini